Ţintitul cu arcul tradiţional

  Arcaşii se impart în două categorii: cei care ţintesc (folosind una din multiplele tehnici) şi “arcaşii instinctivi”, care lasă subconştientul să ţinteasca pentru ei. Cei care trag cu arcuri tradiţionale în general folosesc sageata ca şi “aparat” de ochire, pentru că nu au ataşat de arc nimic care sa îi ajute în aceasta privinţa. Arcurile moderne (arcuri olimpice, arcuri compound) au ataşate un sistem de ochire, şi precizia care poate fi obţinuta cu arcuri de acest tip este mult superioara (se pierd în schimb viteza de tragere şi versatilitate faţa de arcurile tradiţionale).
  Acest articol se adresează celor care folosesc arcurile tradiţionale, in mare parte pentru că autorul are experienţa doar cu aceste tipuri de arcuri.

  Există mai multe metode de ţintit in arcasia tradiţionala, şi anume:

  – Split vision      

  – Gap

  – String walking

  – Face walking

  Deoarece toate aceste metode au fost în general documentate şi perfecţionate mult înainte de acest articol în ţari vestice, denumirile lor sunt în engleza, iar autorul nu a intalnit pana acum o denumire româneasca echivalenta.

Partea întai: Split Vision

O traducere aproximativa ar fi “vedere împarţită”, dar poate fi numita si “atenţie împarţita”, pentru că împarţirea este între ţintă şi sageată – arcaşul care foloseşte această metoda îşi concentrează ochii pe ţintă, dar ia în considerare în vederea periferică direcţia şi inclinaţia săgeţii.

În desenele ce urmează am încercat să ilustrez ce vede un arcaş, cu coarda întinsa şi ambii ochi concentraţi pe ţintă.

  Fig. 1: ilustrează o tragere tipică “mediteraneeană” (3 degete de la mâna dreaptă trag de coardă, în general până la colţul gurii), la distantă mică, cu un arc simplu de lemn (longbow sau similar). Arcul este ţinut în mâna stângă, şi înclinat pentru a ajuta arcaşul cu trei lucruri: arcul nu acoperă ţinta, reduce necesitatea de a avea săgeti strict potrivite pentru puterea arcului, şi ajuta arcaşul să îşi potriveasca săgeata pe o traiectorie dreaptă înspre ţinta (în general dacă înclina şi capul şi posibil şi corpul spre dreapta).

Fig 1. Tragere mediteraneană, arc ţinut înclinat in mâna stangă.

  Fig. 2: similar cu primul caz, dar arcul este ţinut vertical – în general se foloseste la arcurile cu “fereastra” (vezi Fig. 6) sau mâner îngust, şi pentru tragerile la distanţă mare. Pentru arcurile tradiţionale, tragerea cu arcul drept creşte necesitatea de a avea săgeti de flexibilitate potrivită pentru puterea arcului.

Fig 2. Tragere mediteraneeană, cu arcul ţinut drept în mâna stângă.

  Fig. 3: ilustreaza o tragere “cu inel” (coarda este trasă cu degetul mare de la mâna dreaptă), slavică sau orice altă metoda pentru care săgeata este pe partea dreaptă a arcului (din nou pentru un arcaş care ţine arcul în mâna stângă şi trage coarda cu mâna dreaptă).

Fig 3. Tragere cu degetul mare sau slavică, arc ţinut in mâna stângă

  În aceste imagini, autorul presupune un lucru comun – arcaşul are ambii ochi concentraţi pe mijlocul ţintei, şi ambii ochi văd cu acurateţe similară (acesta este cazul autorului).

 Pentru că acest caz nu este universal, intervine discuţia despre ochi dominanţi, în ce mână ar trebui să ţinem arcul, şi cum afectează aceste lucruri ce vedem când ne uităm la ţintă.

 Ce este ochiul dominant? Pe scurt, este ochiul care vede “mai bine” – mulţi oameni care se uită la o ţintă cu ambii ochi deschişi au spus că văd o singură imagine de sageată, nu două cum am ilustrat în imaginile de mai sus (acestea au fost desenate după cum vede autorul). Discuţia care urmează se adresează acestor oameni, pentru ei este important să determine care ochi este dominant şi care imagine de săgeată o vor vedea când se uită la ţintă (unghiul lateral al săgeţii este diferit pentru cei doi ochi).

  Pentru a determina ochiul dominant, metoda general folosită este următoarea: întindeţi ambele mâini în faţă, şi formaţi un cerc sau triunghi din degetele arătătoare şi degetele mari, prin care vă uitaţi la un obiect aflat la distanţă. Iniţial cu ambii ochi deschişi, aliniaţi acest cerc peste obiectul îndepartat – ATENŢIE, concentrarea trebuie sa fie pe obiect, şi nu pe mâini – apoi, pe rand, închideţi câte un ochi. Cercul format din degete ar trebui să rămână centrat pe obiect doar cand unul dintre ochi rămâne deschis – acesta este ochiul dominant.

  După ce a fost determinat care dintre ochi este cel dominant, majoritatea arcaşilor sugerează ca arcul sa fie ţinut în mâna opusă acestuia (pentru un ochi dominant stâng, arcul va fi ţinut în mâna dreaptă, de exemplu), din cauza faptului că atunci cand tragem coarda (în general spre colţul gurii, sub ochi sau sub barbă), capatul săgeţii va ajunge mai aproape de acest ochi dominat decât în cazul în care ţinem arcul în mâna de pe partea ochiului dominant.

  Referitor la imaginile de mai sus, pentru stângaci, sau pentru cei care au ochiul stâng dominant, consideraţi doar că totul este în oglinda ca imagine, explicaţiile referitoare la ţintit vor fi absolut identice.

  Următoarele două paragrafe pot fi ignorate de cei care au ochi dominant 🙂

  ATENŢIE – metoda de mai sus funcţionează doar dacă aveţi ochi dominant, pentru autor sau oricine care are ambii ochi cu acurateţe vizuală similară, concentrarea pe un obiect îndepartat doar cauzează vederea a două cercuri de degete care nu pot fi aliniate, similar cu imaginile de mai sus – arcaşul vede “prin” arc, şi trebuie să ştie care dintre cele două imagini este de la care ochi, pentru a ţinti.

  Dacă ambii ochi văd similar, concentrarea vederii pe orice obiect la distantă mai mare de câţiva metri cauzează orice obiect apropiat să se dubleze, pentru că avem doi ochi, bineînţeles :). Când ţintim şi ne concentrăm vederea pe ţintă, vederea periferica va contine două săgeţi. Partea grea este să ne obişnuim cu alegerea imaginii date de ochiul cel mai apropiat de săgeată pentru a ţinti. Pentru un arcaş care ţine arcul în mâna stângă, imaginea “corectă”, dată de ochiul drept, este cea din stânga, şi invers, pentru un arcaş care ţine arcul în mâna dreaptă, imaginea corectă de săgeată va fi cea din dreapta. Aceste imagini apar în această ordine din cauza distanţei dintre săgeată şi ochiul respectiv.

  De ce sunt toate aceste lucruri importante, dragă cititorule? Din pacate, din cauza geometriei, şi a faptului că săgeata este folosită ca instrument de ţintire, pentru precizie maximă dorim să eliminăm orice unghi nedorit din calulele noastre când tragem. Dacă ochiul dominant este pe cealaltă parte a feţei faţa de săgeată, sau dacă imaginea de săgeată aleasă este cea gresita, unghiul lateral dat de imagine îngreunează estimarea traiectoriei săgeţilor, şi nu ne dorim aşa ceva.

  Să ne întoarcem totuşi la ţintit. În imaginile anterioare, autorul a desenat linii punctate care pleacă de-a lungul săgeţii înspre ţintă, estimand un zbor drept. Această linie punctată este exact ce estimează arcaşul înainte de a da drumul corzii (presupunând că săgeţile merg drept). Asta este, bineînţeles, mult mai uşor de spus decât realitatea. Lungimea acestei linii punctate (sau distanţa dintre vârful săgeţii şi ţinta dorită) depinde de puterea arcului, greutatea săgeţii, penele săgeţii, diferenţa de nivel sub sau deasupra ţintei, vânt, şi – cel mai important – de distanţa până la ţintă şi poziţia pe faţă a mâinii (distanţa capătului săgeţii faţa de ochi). Din pacate, nu exista o “formula” pentru determinarea acestei distanţe dintre vârful săgeţii şi ţintă (pe multi o să îi auziţi spunându-i “gap”, a se vedea partea a doua a articolului). Fiecare arcaş trebuie să experimenteze cu echipamentul propriu, şi tehnica personală de tragere, pentru a găsi aceste distanţe în funcţie de arc, săgeţi, distanţa pâna la ţintă, etc. (multi arcaşi vă vor spune că asta este una din marile plăceri ale arcăşiei tradiţionale – nu îi credeţi, vor doar să aibă colegi de suferinţă).

 O nota despre poziţia mâinii pe faţa (sau “anchor point”) – majoritatea arcaşilor preferă să aibă această poziţie fixă – această poziţie va determina o distanţa minimă dintre vârful săgeţii şi ţintă (gap) la distanţe mici (vedeti Fig. 4, Fig. 6). Această distanţa minimă este dată de distanţa verticală dintre capatul săgetii de pe faţa şi ochiul cu care se ţinteşte. Acest “anchor point” fix este şi inclus în regulamentul majoritaţii categoriilor tradiţionale la concursurile din ţara.

Partea a doua: Gap shooting

  După cum am amintit în trecere în partea întâi, “gap”-ul se referă la distanţa pe care arcaşul o vede între vârful săgeţii şi ţintă. Arcaşii care se descriu ca “gap shooter” în general folosesc exact aceleasi metode şi strategii ca şi cei care folosesc metoda “split vision”, dar sunt ceva mai atenţi la poziţionarea varfului săgeţii relativ cu ţinta, şi chiar au liste cu aceste gap-uri pentru distanţe diferite fată de ţintă – bineînţeles, problema apare când trebuie să nimereşti 8 centimetri faţă de mijlocul ţintei în realitate, pentru că atât ştii că trebuie să fie pentru distanţa la care te afli în momentul acela, dacă ai reuşit să îţi dai seama că eşti la exact 23 de metri faţa de ţinta. Glumesc puţin, dar o să dau un exemplu din experienţa proprie: unul din arcurile mele dă un gap între 15 centimetri sub ţintă la distante mici şi 0 centimetri la ~40 de metri, după care vârful săgeţii urcă peste mijlocul ţintei, cu gap-uri crescând exponenţial cu distanta, până la distanţa maximă de ~200 de metri, unde arcul trage în sus la 45 de grade. Nu aş putea să vă spun cât este acest gap la 20 de metri, pentru ca doar estimez mental traiectoria si căderea săgeţii la aceste distanţe intermediare 🙂

  În următoarele imagini am încercat să ilustrez zborul săgeţilor din lateral, şi câteva exemple de “gap”.

Fig 4. (sus) autorul încercă să ilustreze zborul orizontal al unei săgeţi, la ce se refera noţiunea de “gap” (distanţa dintre cele două linii punctate, sau distanţa dintre ochi si anchor point);
         (jos) cum va afecta un “gap” prea mare zborul săgeţii (aceasta este o eroare de ţintire)

Fig 5. : (sus) o tragere la distanţă maximă – săgeata cade din cauza a doua forţe care actioneaza: gravitaţia, care o trage constant în jos, şi frecarea, care îi reduce treptat viteza. Gravitaţia este inevitabilă şi constantă. Frecarea este dependentă în general de penele ataşate de săgeată – cu cât sunt mai mari penele, cu atât frecarea este mai mare. Dacă penele sunt paralele cu săgeata frecarea este mai mica decât dacă penele sunt elicoidale (acestea sunt în general folosite pentru stabilizare rapidă, pentru distanţe mici, ele generează frecare mare, dar dau rotaţie săgeţii).
         (jos) este prezentată o situatie în care vârful săgeţii se aliniază perfect pe ţintă – o situaţie în general foarte specifică şi rară pentru arcaţii tradiţionali, pentru că este dependentă de toţi factorii posibili: arc, săgeţi, distanţa faţă de ţintă, vânt, etc.

Fig6. :Exemplu de gap la distanţă foarte mică – atentie, ce vede arcasul este diferit faţă de gap-ul desenat aici, pentru punctul de vedere al arcasului, vedeti Fig. 1 – 3 .

Partea a treia: String Walking

  Mersul pe sârma, sau plimbarea pe coardă este metoda în care arcaşul îşi modifica poziţia degetelor pe coardă în funcţie de distanţa până la ţintă (în general, pot apărea şi alţi factori, de exemplu altitudiea ţintei), pentru a-şi păstra condiţia ideală ilustrată in Fig. 5(jos) şi Fig. 7 – adică să menţină în (aproape) orice situaţie vârful săgeţii pe ţintă. Această metodă poate fi considerată ca modificarea “gap”-ului dintre anchor point, care este menţinut constant, şi capătul săgeţii, care urcă sau coboară în funcţie de distanta până la ţintă (există, bineînţeles limite, pentru distanţe foarte mari această metodă nu funcţionează). Metoda simplifică semnificativ ţintirea pe distanţele în care capătul săgeţii rămâne în distanţe rezonabile faţă de degetele şi ochiul arcaşului. Majoritatea arcaşilor care folosesc această metodă trag coarda cu un tab (o bucată de piele sau alt material care este ţinută între degete şi coardă), pe care au marcate distanţe faţa de capatul săgeţii în funcţie de distanţa până la ţintă, sau au un tabel cu aceste distanţe, si tab-ul are un “liniar” marcat.

  Metoda este folosită în principal de arcaşii care folosesc arcuri moderne (arcuri olimpice sau similare) fără instrumente de ochire şi ataşamente minime, care se înscriu la categoria “barebow” (arc gol) la concursuri.

  ATENŢIE – această metodă este ilegală pentru toate categoriile de arc tradiţional în toate federaţiile de tir cu arcul!

Fig 7: Tragere cu arc modern, ţinut în mâna stângă, vârful săgeţii este direct pe mijlocul ţintei.

Partea a patra: Face Walking

  Mersul pe feţe este în general ilegal, dar în tirul cu arcul mersul pe faţa proprie este acceptat în anumite circumstante (ATENŢIE – nu în concursuri!). Similar cu metoda prezentată în partea a 3-a, această metodă implica modificarea poziţiei mâinii pe faţa (anchor point) în funcţie de distanţa până la ţintă, în speranţa de a avea un “gap” minim sau absent. Din cauza mai multor factori (pielea umană nu este foarte rigidă, şi nu conţine un liniar incorporat) această metodă este mult mai imprecisă decât “string walking”, dar a fost folosită de arcaşi de foarte mult timp (există referinţe inclusiv în texte medievale).

  Un exemplu foarte simplu: pentru distanţe foarte mici, arcaşul apropie săgeata cât mai mult posibil de ochi (posibil fără să îl scoată), şi pentru distanţe mai mari îşi deplaseaza mâna gradual în jos pe faţa, uneori chiar până în dreptul umarului sau pieptului, pentru distanţe crescatoare.

Partea a cincea: Concluzii?

  Arcăşia tradiţională nu este cea mai rapida, sau uşor de învăţat, dar poate fi foarte satisfăcătoare. Numarul de variabile care intră în trasul unei singure săgeţi bune este foarte mare, nici macar acest text nu descrie totul – arcul, săgeţile şi construcţia lor, terenul, şi în primul rând arcaşul se combină într-un număr aproape infinit de rezultate. Noi, cei care tragem încercăm bineînţeles să reducem aceste variabile cât mai mult posibil – să folosim acelasi arc, aceleaşi săgeţi (sau macar de aceeaşi greutate, flexibilitate şi penaj), acelaşi anchor point, aceeaşi tehnica, etc… dar în final, cel mai important este să tragem. Aşa că, dragă cititorule, ia arcul şi trage, experienţa proprie este mai importantă decât orice articol. 🙂

Bogdan Barvinschi | TmArchery

Descoperă mai multe despre comunitatea TMArchery și activitățile noastre aici.

Alătură-te și tu comunității TMArchery, unde pasiunea pentru trasul cu arcul prinde viață prin oameni extraordinari și momente de neuitat!